Despre RPD

Brand 100% românesc!

Înființată în 1998, cu capital 100% românesc, Romanian Paper Distribution este una dintre cele mai importante companii în domeniul distribuției de materiale pentru industria tipografică. RPD oferă clienților săi cea mai diversificată gamă de hârtii și cartoane tipografice, office, pentru printul digital, specialități, soluții complete dedicate domeniului CAD/GIS, adezivi, benzi adezive și materiale de ambalat etc.

Parteneri de renume internațional!

Istoria și identitatea companiei, politica susținută de investiții constante, colaborarea cu furnizori de renume internațional, eficacitatea rețelei de distribuție, calitatea produselor din portofoliu, dar și nivelul serviciilor oferite clienților confirmă anual rolul important pe care Romanian Paper Distribution îl are în industria furnizorilor de hârtie din România.

Încă de la înființare, Romanian Paper Distribution a colaborat numai cu parteneri de renume de mondial, precum Fedrigoni Group, Burgo Group, Lecta Group, The Navigator Company, Mondi Group etc.

Peste 3000 de produse premium!

Portofoliul de peste 3000 de produse include elemente de interes atât pentru tipografii, cât și pentru experții în comunicare vizuală, agenții de publicitate și designerii. Specialiștii care apreciază produsele cu renume, de calitate superioară, vor regăsi în portofoliul RPD o varietate largă de suprafețe, gramaje, o explozie de culori și texturi, un mostrar inovativ, toate integrate într-o nouă identitate vizuală.

Acoperire națională!

Cu sediul central în București și șase filiale teritoriale în Brașov, Cluj, Iași, Timișoara, Brăila și Constanța, amprenta națională a companiei permite consultanța rapidă a clienților, prin intermediul punctelor cheie ale rețelei de distribuție. Fiecare filială dispune de un depozit spațios și o echipă pregatită să găsească soluții specifice, ideale pentru afacerea dumneavoastră! Spațiile de depozitare sunt climatizate, materialele fiind păstrate în condiții optime, la temperaturile recomandate. Compania oferă servicii de logistică prompte, cu posibilitatea livrării în puncte diferite pentru recepție. De asemenea, vă pune la dispoziție un agent dedicat contului dumneavoastră și posibilitatea de livrare în aceeași zi din depozitul local, pentru materialele aflate în stoc.